Lucian Petrescu

„Medicina înseamnă un domeniu mai mult greu decât plăcut. Nimănui nu îi place să trăiască permanent în proximitatea durerii dar cred că, dacă vorbim sincer, o practicăm din sentimentul necesităţii, dintr-un instinct al datoriei” cu această frază mi-a atras atenţia domnul Petrescu.

Întalnindu-l, ar trebui să optezi teoretic pentru care dintre interlocutori doreşti să îl abordezi. Medicul, scriitorul, dascălul sau Consilierul Eparhial al Mitropoliei Banatului îţi stau, deopotrivă, la dispoziţie în cadrul unui program mai mult decât aglomerat. Practic, printr-o scurtă întrevedere poţi arunca o privire asupra unui destin mozaicat şi a unei cariere dintre cele mai interesante.
Dr. Lucian Petrescu, după un prim stagiu in 1991 în Germania, la Essen-Velberg, a intrat, în 1993, în practica unuia dintre cele mai importante centre cardiologice din Europa, cel de la Nice (Franţa). După doi ani, un stagiu în Argentina, la Universidad Nacional del Nord Este Residencia, i s-a deschis o nouă perspectivă asupra practicii cardiologice. Specializat în cardiologie intervenţională, Lucian Petrescu este unul dintre medicii ce asigura azi asistenţă terţiara intra-spitalicească pentru cei care vin la Timişoara, pacienţi din toate zonele ţării.
Lucian Petrescu acorda un spaţiu esenţial în practica medicală relaţiei medic-pacient, în care fiecare îşi are rolul în obţinerea vindecării şi întelegerii bolii. Spiritualitatea ocupă, de altfel, un loc esenţial în filozofia de viaţă a medicului timişorean. La 10 ani a debutat cu versuri în revista Orizont, sub îndrumarea scriitorului Cornel Ungureanu. Membru al Uniunii Scriitorilor şi autor a şase volume de proză şi a doua momografii medicale, Lucian Petrescu este poetul unei lumi adesea prea prozaice.

Născut la 2 aprilie 1956, Caransebeş, jud. Caraş Severin. Prozator. Absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara (1982). Doctor în Ştiinţe medicale, medic primar specialist interne şi cardiologie, conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara; membru al Societăţii Române de Cardiologie. A publicat numeroase studii de specialitate în ţară şi peste hotare.
Colaborează la: „Orizont", „Forum studenţesc", „Echinox", „Transilvania", „Vatra", „Tribuna", „Amfiteatru", „Cronica" etc. Volume publicate: Anotimpul îndrăgostit, proză, Bucureşti, Cartea Românească, 1990; Căutându-l pe Adam, proză, Timişoara, Editura Marineasa, 1996; Haos: despre imprescriptibila vinovăţie a obiectelor/ Fals tratat de autarhie a regnurilor, roman, Timişoara, Editura Hestia, 1998; Antijurnal sau despre vocaţia eternă a ratării, Bucureşti, Editura Eminescu, 1999. Volume colective: Gustul livezii Timişoara, Editura Facla, 1985; Zona. Prozatori şi poeţi timişoreni din anii '80 şi '90. Antologie de Viorel Marineasa şi Gabriel Marineasa, Timişoara, Editura Marineasa, 1997. A mai publicat cinci volume de specialitate medicală cardiologică. În 1993 obţine premiul Academiei Române pentru unul dintre aceste volume. Premii literare: Premiul revistei „Orizont" (1982), Premiul revistei „Tribuna" (1985), Premiul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (1999).

Lucian Petrescu are o familie dăruită cu talent, soţia şi fiica cea mai mare, Sorana, au îmbraţişat artele plastice. Fiica cea mică, Andreea "a furat" din talentul literar al tatălui şi al bunicii şi a devenit jurnalistă. Dacă se ia în considerare şi faptul că fratele său este un cunoscut pianist, putem afirma, că muzele au atins cu generozitate membrii acestei familii. Cu mândrie de tânăr bunic, Lucian Petrescu a vorbit şi despre nepotul său de aproape un an, ce îi poartă şi numele şi ale cărui talente încă nu par să fi fost revelate familiei.

Parerea unor scriitori despre Lucian Petrescu:

„Lucian P. Petrescu este unul dintre puţinii creatori ai generaţiei optzeci consecvent unui proiect poetic de o modernitate radicală, urmarită dincolo de fruntăriile interesului public, ba chiar asumată impotriva acestuia. Cultivat, cunoscător în detaliu al unei poetici aplicate pe o teorie subsecventă propriului itinerar narativ, este un impătimit al teoriei scrisului creator ca dimensiune existenţială interiorizată. Prin cărţile sale de proză, autorul timişorean îşi urmează scriitura în felul unei obstinate investigaţii a sinelui…“(Daniel Vighi)

„Fireşte, acest tip de proză îşi selectează drastic cititorii, cărora le solicită o disponibilitate intelectuală mult peste medie. Intr-o literatură aşezată, asemenea cărţi joacă rolul unui ferment destinat să grăbească procesele de înnoire. Ele semnalează teorii, inventează limbaje, măresc acuitatea percepţiei.“(Vasile Popovici)

Viaţa de student

Am fost foate încântată gândindu-mă la tot ce mi s-a povestit despre studenţie, despre petrceri pentru că sinceră să fiu asta era un punct de atracţie major la momentul aceala, oamenii pe care urma să îi cunosc, câte cunoştinţe o să capăt şi câţi prieteni o să îmi fac.

Îmi amintesc prima zi, nu cunoşteam pe nimeni, totul era nou şi mi se părea nemaipomenit. Profesorii încercau să ne explice pe scurt ce o să facem în cei 3 ani de facultate, totul mi s-a părut ciudat, nu am înţeles chiar totul de la început, era foarte multă aglomeraţie şi toţi erau agitaţi. Mai târziu am văzut însă că viaţa de student nu reprezintă doar distracţii.

Am încercat să îmi găsesc un loc în cămin dar nu s-a putut aşa că am căutat să stau la o gazdă şi am găsit. Mi se părea o ideie excelentă şi îmi spuneam ca voi avea mai multă intimitate cu siguranţă. Însă aici am avut parte de numeroase surprize neplăcute din păcate.Era o bătrânică destul de drăguţă la prima vedere, însă mai târziu s-a dovedit a fi contrar opusul. Atunci când plecăm la facultate îmi mânca mâncarea din frigider şi îmi umbla în lucrurile personale şi mai mult îmi făcea ea ordine în dulap când totul era în regulă. După câteva zile m-am decis să plec pentru ca traiul altaturi de ea era practic imposibil. Însă am încercat să fiu politicoasă şi totul s-a terminat fără scandal.

Imediat după aceea am vorbit cu nişte prietene şi am hotărât să locuim împreună. Nici până în ziua de astăzi nu a existat probleme lucru care m-a încurajat enorm şi care mi-a oferit multă comoditate

Economiile drastice ne maturizează şi ne face să vedem cum este viaţa atunci când trebuie să îţi economiseşti proprii bani. Viaţa de student, pe lângă distracţie şi libertate, mai aduce şi nişte cheltuieli considerabile. Fie ca un student este cazat în cămine sau locuiesc în chirie, fie că primeşte bani de acasă sau muncesc pentru a se putea întreţine, un student trebuie să scoată din buzunar în fiecare lună sume care, în cele mai multe cazuri, depăşesc salariul mediu pe economie. Trebuie să învăţăm să rezistăm tentaţiilor întâlnite zi de zi şi să evităm locurile cu preţuri exagerate care nu se incadraza în buzunarele unui student.

Cursurile de dimineaţă sunt foarte obositoare mai ales dacă ai obiceiul să înveţi sau să citeşti noapte. A doua zi te simiţi estenuat fără poftă de nimic nici măcar atenţia nu mai intervine.

Ajungi acasă şi realizezi cu îngrijorare că mai este puţin timp până la sesiune. Îţi dai seama când eşti anunţat că mâine trebuie să prezinţi 2 proiecte, poimâine alte 2 şi nu ai nici unul, că nici măcar numele materiilor la care dai examene nu le ştii bine şi când te uiţi la cursurile pe care abia le-ai xeroxat şi vezi că-s peste 250 de pagini de chestii necunoscute care nu se pot reţine robotic.

Zilele trec una după alta dar se recunoaşte că viaţa de student te face să înveţi cu două sau tei zile înainte de primul examen. Urmeza altul pentru care faci acelaşi lucru, multe nopţi nedormite, multă cafea şi cutii întregi de energizante aşezate dezordonat. Însă, satisfacţia de la final când vezi că ai luat toate examenele şi că nimic nu am fost în zadar, nu are limită.

Să recunosc că îmi lipseşte mâncarea mamei şi zilele în care îmi permiteam să îmi cumpăr haine noi cel puţin lunar. Acum economiile mele au alt scop, cumpărarea cartiilor necesare. Responsabilitatea şi problemele noi întâlnite de această dată ne maturizează enorm.

Despre prietenii şi colegi din facultatea ce pot să spun? Cu unii dintre ei am ajuns să mă înţeleg neaşteptat de bine, iar cu alţii mai puţin dar se ştie că nu poţi mulţumii pe toată lumea. Îmi amintesc şi astăzi primul curs, mi se părea că timpul se oprea în loc şi că totul trecea prea lent, însă m-am acomodata imediat.