Mall-ul

Mall-ul este noul loc de boierime al romanului unde lumea vine de la mic la mare să-şi etaleze ţoalele şi să-i studieze pe alţii, cu ardoare sau cu invidie, să soarbă o cafea , să mănânce un Mec sau aripioare picante. În mall obligatoriu trebuie să fii la vedere. Cu cât mai multe kilograme de impresii cu atât mai la vedere trebuie să te poziţionezi.
Şi portretul ţăranului de mall: cheile de la maşină în mână, obligatoriu; tricou cu burtă şi dacă se poate să scrie cât mai mare GUESS, NIKE sau alte firme. La domniţe geantă să fie cât mai mare (de firma, neapărat, Guess, sau Gucci de preferinţă), purtată pe braţ ca sacosele de piaţă; pantaloni mulaţi, balerinii cu fundiţa, gloss-ul (neapărat roz, sclipicios şi muuuuuuult), sprâncenele tatuate, bijuteriile masive de aur sau imitaţie şi bineînţeles un mers cât mai afectat . Nu contează că îţi stă ca dracu, eşti în trend. Musai dacă eşti de firma îmbrăcat şi dacă lumea poate să citească asta pe tine bunul gust vestimentar nu-ţi poate fi contestat şi mai ales poţi fi sigur de privirile invidioase ale celor din jur, care-şi spun printre dinţi, "are baaani, domle`".

Perfecţiunea fabricată

Nu e pentru nimeni un secret faptul că frumuseţea artificială e foarte des întâlnită în ziua de azi. Oricât ai zice că eşti o persoană care adoptă stilul natural, ma refer la fete, să nu-mi spui că nu ai folosit niciodată mascara sau un blush în obraz... În fond, şi machiajul face parte din aceeaşi categorie. Până şi epilatul, oricât de ciudat ar suna! Te amuzi când te uiţi la videoclipurile de prin anii '70-'80 şi le vezi pe adeptele stilului natural, cu păr la subraţ şi pe picioare, dar n-ai ieşi niciodată aşa pe stradă!

Plus că metodele moderne de înfrumuseţare sunt cât se poate de comode. Gândeşte-te că ai fi trăit în altă epocă sau în altă cultură, în care idealul de frumuseţe te-ar fi supus unor chinuri incredibile. În China, fetiţelor de şapte ani li se legau strâns labele picioarelor cu fâşii de pânză pentru a nu mai creşte, picioarele mici reprezentând un etalon al frumuseţii. Iar în altă parte a globului, alte femei îşi scoteau dintii din faţa ca să fie mai drăguţe sau, într-un caz mai fericit, îi înnegreau.

Sau, exemplul cel mai clar: femeile girafe - femei cu gâtul lung de până la 40 de centimetri prins în inele. Iar dacă voiai să le scoţi, mureai din cauza muşchilor atrofiaţi ai gâtului. Cam nasol, nu? Aşa că bucură-te de vremurile noastre în care, dacă te plictiseşti de ochii albaştri, îţi pui imediat unii verzi, fără prea mare efort. Nu vorbim de chirurgia estetică, pentru că există o mulţime de alte variante care să te facă să fii mult mai atrăgătoare. Şi ştii care e poanta poantelor? Când vei dormi romantic pe pieptul iubitului tău, îţi vei da seama că te înţeapă ceva în obraz…Sunt firele de păr proaspăt crescute, semn că şi el se epilează! Ha! Până şi lacul de unghii ţi l-a terminat! Iar de pensat, se pensează constant, fiindcă, altfel, sprâncenele lui s-ar uni într-un mod inestetic deasupra nasului! Iar la parterul blocului, ce să vezi, s-a deschis un salon de înfrumuseţare masculină!

Concepţia României despre afaceri

Domneşte în România o concepţie încă de pe vremuri: tânărul şi afacerile, babă şi mitralieră. Această mentalitate transmisă parcă din generaţie în generaţie ne împiedică să evoluăm, să avem tineri pe care să-i scoatem în faţă, cu care să ne mândrim, să avem şi noi mai mulţi tineri Bill Gates şi mai puţine Eba. Întrebarea cea mai des întâlnită a copilăriei , stresant de enervantă când îţi aduci aminte de acei ani este : Ce vrei să te faci când vei creşte mare! Unii spun că vor să fie doctori ca să facă lumea bine , alţii aviatori , unii poliţişti , pentru a proteja lumea de oamenii răi , dar marea majoritate vor să fie şefi ! De aici încep visele, idealurile, ambiţiile să prindă contur. Termini şcoala generală , te duci la cel mai bine cotat liceu , nu ratezi nici o olimpiadă , urmezi cursurile unei facultăţi , care mai mult de jumătate dintre ele nu-ţi folosesc , îţi iei diploma şi te pregăteşti să înfrunţi lumea. Mândru , sigur pe tine , pe cunoştinţele tale acumulate , te prezinţi la interviul vieţii tale pentru a te angaja pe postul visat o viaţă întreagă... cel de şef ! Şi să vezi surpriză! Eşti respins pentru că nu ai experienţă! Toată lumea ta se prăbuşeşte! Cum să nu ai experienţă din moment ce toată viaţa ta pentru asta te-ai pregătit? Dezamăgit , cu inima frântă , accepţi acea frază care ţi-a spulberat visele : " nu am experienţă" .

ŞPAGA PENTRU UN LOC ÎN CĂMIN

Luna septembrie este întotdeauna coşmarul stundenţilor, dar şi cel mai frumos vis al celor care fac bani de pe urma nefericirii acestora.

Cu două săptămâni înainte de începerea anului universitar, studenţii admişi în alte oraşe decât cele în care îşi au reşedinţa încep să îşi facă bagajele şi se îndreaptă spre noua casă. De fapt, asta e valabil doar în cazul celor mai norocoşi, care au prins legal un loc în cămin, după repartizările facultăţilor.
Studenţii, care au primit un loc în cămine, umblă cu buza umflată în încercarea de a obţine un pat, un dulap sau o masă mai de doamne ajută şi pentru asta au nevoie de ceva bani, de uns administratorii. Mai rău este însă de cei care nu au fost repartizaţi în cămine, aceştia fiind nevoiţi să bage mâna mai adânc în buzunarele părinţilor, deoarece, cu mai puţin de 300 de euro, nu poţi cumpăra un loc în cămin, fie că îl cumperi cu... „ajutorul” administratorului sau al şefului de cămin. Pentru cei care rămân „pe lângă”, abia acum începe... distracţia! Adică goana după un loc de vânzare ori după o persoană sus-pusa, despre care se ştie că întinde mâna.
Cumpărarea de locuri în cămine nu este o practică nouă, din cauza crizei de spaţii pentru cazare şi a cererii ce depăşeşte cu mult capacitatea complexelor studenţeşti. Însă această problemă poate fi rezolvată relativ uşor de cei care sunt dispuşi să dea mită pentru a obţine o cameră într-un cămin, mita ce variază de la 300 de euro la 1000. Preţurile variază în funcţie de condiţiile din cămin şi de perioada în care-ţi cumperi locul, pentru că după 1 octombrie când deja toată lumea se aşează la facultate, preţurile sunt din ce în ce mai mari.
Află şi părerea studenţilor despre şpagă aici

Spaga în cămin

Ce spun studentii?

Cristi este student la master, in anul doi. Pana acum a stat legal in camin, insa in acest an a fost mai putin norocos. "Am primit loc intr-o camera fara calorifer si fara mobilier, asa ca am apelat la solutia romaneasca, mi-am cumparat loc", spune tanarul.

Este stiut faptul ca majoritatea tranzactiilor de acest gen nu se pot face fara acordul administratorului, la care insa nu oricine poate apela. Locurile la camin se dau doar intre cunoscuti. Cum multi dintre administratori au fost prinsi in timp ce cazau ilegal studenti, acum sunt precauti si refuza, aparent, astfel de solicitari.

"Eu n-am reusit sa vorbesc cu administratora. Au venit ai mei. Au insistat o zi intreaga la ea. Pe seara, cand nu era lume, i-a cerut maica-mii numarul de telefon ... in caz ca se iveste ceva. A sunat-o cam intr-o ora pe mama, i-a zis pretul si camera", povesteste studentul. "400 de euro in buzunarul administratorei... s-a dus cu vacanta mea de Craciun", spune, nostalgic, Andrei.

„Anul trecut am reusit sa rezolv, dar se stie cum este, in fiecare an o luam de la capat. Am venit doar sa ma interesez pentru ca locul, daca il primesc, o sa-l primesc abia dupa ce incepe anul universitar. Cred ca toata lumea stie ca dupa ce toata lumea s-a cazat raman cateva locuri libere. Nu stiu cum, dar raman. Cred ca unii renunta la locuri, dar cred ca si administratorii mai manevreaza cate ceva. Ideea e ca trebuie sa stiu din timp cam pe la cat ma ajunge toata chestia“, a declarat Simona, studenta la Litere.

„Daca vine o comisie in control spun ca sunt in vizita. Nu au cum sa probeze ca eu am cumparat de la studentul X locul de cazare. Studentul X este in oras, iar eu sunt in vizita. E foarte simplu. Mai nasol e de cei care vand dupa ce pun afise si ii poate depista politia. In fond insa, si politistii pot fi unsi cu ceva“, a precizat Cristian, din Deva.

Lucian Petrescu

„Medicina înseamnă un domeniu mai mult greu decât plăcut. Nimănui nu îi place să trăiască permanent în proximitatea durerii dar cred că, dacă vorbim sincer, o practicăm din sentimentul necesităţii, dintr-un instinct al datoriei” cu această frază mi-a atras atenţia domnul Petrescu.

Întalnindu-l, ar trebui să optezi teoretic pentru care dintre interlocutori doreşti să îl abordezi. Medicul, scriitorul, dascălul sau Consilierul Eparhial al Mitropoliei Banatului îţi stau, deopotrivă, la dispoziţie în cadrul unui program mai mult decât aglomerat. Practic, printr-o scurtă întrevedere poţi arunca o privire asupra unui destin mozaicat şi a unei cariere dintre cele mai interesante.
Dr. Lucian Petrescu, după un prim stagiu in 1991 în Germania, la Essen-Velberg, a intrat, în 1993, în practica unuia dintre cele mai importante centre cardiologice din Europa, cel de la Nice (Franţa). După doi ani, un stagiu în Argentina, la Universidad Nacional del Nord Este Residencia, i s-a deschis o nouă perspectivă asupra practicii cardiologice. Specializat în cardiologie intervenţională, Lucian Petrescu este unul dintre medicii ce asigura azi asistenţă terţiara intra-spitalicească pentru cei care vin la Timişoara, pacienţi din toate zonele ţării.
Lucian Petrescu acorda un spaţiu esenţial în practica medicală relaţiei medic-pacient, în care fiecare îşi are rolul în obţinerea vindecării şi întelegerii bolii. Spiritualitatea ocupă, de altfel, un loc esenţial în filozofia de viaţă a medicului timişorean. La 10 ani a debutat cu versuri în revista Orizont, sub îndrumarea scriitorului Cornel Ungureanu. Membru al Uniunii Scriitorilor şi autor a şase volume de proză şi a doua momografii medicale, Lucian Petrescu este poetul unei lumi adesea prea prozaice.

Născut la 2 aprilie 1956, Caransebeş, jud. Caraş Severin. Prozator. Absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara (1982). Doctor în Ştiinţe medicale, medic primar specialist interne şi cardiologie, conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara; membru al Societăţii Române de Cardiologie. A publicat numeroase studii de specialitate în ţară şi peste hotare.
Colaborează la: „Orizont", „Forum studenţesc", „Echinox", „Transilvania", „Vatra", „Tribuna", „Amfiteatru", „Cronica" etc. Volume publicate: Anotimpul îndrăgostit, proză, Bucureşti, Cartea Românească, 1990; Căutându-l pe Adam, proză, Timişoara, Editura Marineasa, 1996; Haos: despre imprescriptibila vinovăţie a obiectelor/ Fals tratat de autarhie a regnurilor, roman, Timişoara, Editura Hestia, 1998; Antijurnal sau despre vocaţia eternă a ratării, Bucureşti, Editura Eminescu, 1999. Volume colective: Gustul livezii Timişoara, Editura Facla, 1985; Zona. Prozatori şi poeţi timişoreni din anii '80 şi '90. Antologie de Viorel Marineasa şi Gabriel Marineasa, Timişoara, Editura Marineasa, 1997. A mai publicat cinci volume de specialitate medicală cardiologică. În 1993 obţine premiul Academiei Române pentru unul dintre aceste volume. Premii literare: Premiul revistei „Orizont" (1982), Premiul revistei „Tribuna" (1985), Premiul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (1999).

Lucian Petrescu are o familie dăruită cu talent, soţia şi fiica cea mai mare, Sorana, au îmbraţişat artele plastice. Fiica cea mică, Andreea "a furat" din talentul literar al tatălui şi al bunicii şi a devenit jurnalistă. Dacă se ia în considerare şi faptul că fratele său este un cunoscut pianist, putem afirma, că muzele au atins cu generozitate membrii acestei familii. Cu mândrie de tânăr bunic, Lucian Petrescu a vorbit şi despre nepotul său de aproape un an, ce îi poartă şi numele şi ale cărui talente încă nu par să fi fost revelate familiei.

Parerea unor scriitori despre Lucian Petrescu:

„Lucian P. Petrescu este unul dintre puţinii creatori ai generaţiei optzeci consecvent unui proiect poetic de o modernitate radicală, urmarită dincolo de fruntăriile interesului public, ba chiar asumată impotriva acestuia. Cultivat, cunoscător în detaliu al unei poetici aplicate pe o teorie subsecventă propriului itinerar narativ, este un impătimit al teoriei scrisului creator ca dimensiune existenţială interiorizată. Prin cărţile sale de proză, autorul timişorean îşi urmează scriitura în felul unei obstinate investigaţii a sinelui…“(Daniel Vighi)

„Fireşte, acest tip de proză îşi selectează drastic cititorii, cărora le solicită o disponibilitate intelectuală mult peste medie. Intr-o literatură aşezată, asemenea cărţi joacă rolul unui ferment destinat să grăbească procesele de înnoire. Ele semnalează teorii, inventează limbaje, măresc acuitatea percepţiei.“(Vasile Popovici)

Viaţa de student

Am fost foate încântată gândindu-mă la tot ce mi s-a povestit despre studenţie, despre petrceri pentru că sinceră să fiu asta era un punct de atracţie major la momentul aceala, oamenii pe care urma să îi cunosc, câte cunoştinţe o să capăt şi câţi prieteni o să îmi fac.

Îmi amintesc prima zi, nu cunoşteam pe nimeni, totul era nou şi mi se părea nemaipomenit. Profesorii încercau să ne explice pe scurt ce o să facem în cei 3 ani de facultate, totul mi s-a părut ciudat, nu am înţeles chiar totul de la început, era foarte multă aglomeraţie şi toţi erau agitaţi. Mai târziu am văzut însă că viaţa de student nu reprezintă doar distracţii.

Am încercat să îmi găsesc un loc în cămin dar nu s-a putut aşa că am căutat să stau la o gazdă şi am găsit. Mi se părea o ideie excelentă şi îmi spuneam ca voi avea mai multă intimitate cu siguranţă. Însă aici am avut parte de numeroase surprize neplăcute din păcate.Era o bătrânică destul de drăguţă la prima vedere, însă mai târziu s-a dovedit a fi contrar opusul. Atunci când plecăm la facultate îmi mânca mâncarea din frigider şi îmi umbla în lucrurile personale şi mai mult îmi făcea ea ordine în dulap când totul era în regulă. După câteva zile m-am decis să plec pentru ca traiul altaturi de ea era practic imposibil. Însă am încercat să fiu politicoasă şi totul s-a terminat fără scandal.

Imediat după aceea am vorbit cu nişte prietene şi am hotărât să locuim împreună. Nici până în ziua de astăzi nu a existat probleme lucru care m-a încurajat enorm şi care mi-a oferit multă comoditate

Economiile drastice ne maturizează şi ne face să vedem cum este viaţa atunci când trebuie să îţi economiseşti proprii bani. Viaţa de student, pe lângă distracţie şi libertate, mai aduce şi nişte cheltuieli considerabile. Fie ca un student este cazat în cămine sau locuiesc în chirie, fie că primeşte bani de acasă sau muncesc pentru a se putea întreţine, un student trebuie să scoată din buzunar în fiecare lună sume care, în cele mai multe cazuri, depăşesc salariul mediu pe economie. Trebuie să învăţăm să rezistăm tentaţiilor întâlnite zi de zi şi să evităm locurile cu preţuri exagerate care nu se incadraza în buzunarele unui student.

Cursurile de dimineaţă sunt foarte obositoare mai ales dacă ai obiceiul să înveţi sau să citeşti noapte. A doua zi te simiţi estenuat fără poftă de nimic nici măcar atenţia nu mai intervine.

Ajungi acasă şi realizezi cu îngrijorare că mai este puţin timp până la sesiune. Îţi dai seama când eşti anunţat că mâine trebuie să prezinţi 2 proiecte, poimâine alte 2 şi nu ai nici unul, că nici măcar numele materiilor la care dai examene nu le ştii bine şi când te uiţi la cursurile pe care abia le-ai xeroxat şi vezi că-s peste 250 de pagini de chestii necunoscute care nu se pot reţine robotic.

Zilele trec una după alta dar se recunoaşte că viaţa de student te face să înveţi cu două sau tei zile înainte de primul examen. Urmeza altul pentru care faci acelaşi lucru, multe nopţi nedormite, multă cafea şi cutii întregi de energizante aşezate dezordonat. Însă, satisfacţia de la final când vezi că ai luat toate examenele şi că nimic nu am fost în zadar, nu are limită.

Să recunosc că îmi lipseşte mâncarea mamei şi zilele în care îmi permiteam să îmi cumpăr haine noi cel puţin lunar. Acum economiile mele au alt scop, cumpărarea cartiilor necesare. Responsabilitatea şi problemele noi întâlnite de această dată ne maturizează enorm.

Despre prietenii şi colegi din facultatea ce pot să spun? Cu unii dintre ei am ajuns să mă înţeleg neaşteptat de bine, iar cu alţii mai puţin dar se ştie că nu poţi mulţumii pe toată lumea. Îmi amintesc şi astăzi primul curs, mi se părea că timpul se oprea în loc şi că totul trecea prea lent, însă m-am acomodata imediat.